sâmbătă, 7 martie 2009

CUM SE RECLAMA UN CAZ DE MALPRAXIS

  • Ori de cîte ori un pacient sau, în cazul minorilor, părinţii acestuia sunt nemultumiţi de modul în care medicul sau medicii au prestat serviciul medical, au dreptul legal de a sesiza, de a reclama modul în care au fost trataţi de medicul/medicii respectivi.

    av. Liviu Fatu, www.cmr.ro

    Sesizarea împotriva medicului/medicilor se depune la colegiul în raza căruia se află unitatea medicală, respectiv la colegiul medicilor din judeţul în care se află unitatea medicală.

    Pentru a se da curs sesizării, aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiţii pe care legea le impune:

I. trebuie făcută în mod obligatoriu în scris;


II. trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
· numele, prenumele, domiciliul şi calitatea petentului;
· numele, prenumele şi locul de muncă ale medicului împotriva căruia se face plîngerea;
· descrierea faptei şi indicarea datei cand aceasta a avut loc;
· prejudiciul creat pacientului;

III. Plîngerea se va depune personal sau prin mandat cu procură ori poate fi trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Atenţie, potrivit art. 449 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile”.

După analizarea sesizării, comisia de disciplină la care s-a depus sesizarea va pronunţa o deciziei prin care fie se aplică o sancţiune medicului, fie se constată nevinovaţia acestuia.
Faţă de soluţia pronunţată de comisia de disciplină, fie pacientul fie medicul, în ipoteza în care a fost sancţionat şi el apreciază că nu a fost vinovat, poate face contestaţie.

Contestaţia se face în termen de maximum 15 zile şi se depune, în mod obligatoriu, la colegiul unde a fost depusă şi prima sesizare. Contestaţia se va soluţiona de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu