miercuri, 15 aprilie 2009

COMUNICAT DE PASTE - Medicii de familie transmit salutari iesenilor

Medicii de familie transmit ieşenilor un gând curat şi sărbători liniştite


E Săptămâna Mare, în care toţi ortodocşii îşi curăţă deopotriva casele şi sufletele. În această perioadă plină de spiritualitate şi de iubire, noi, medicii de familie din Iaşi, umili şi smeriţi în faţa Domnului ca orice alt credincios, venim către toţi ieşenii cu gând curat şi mesaj de speranţă.

Am învăţat încă din facultate că oamenii trebuie îngrijiţi cu aceeaşi atenţie, indiferent de neam, de credinţă şi de poziţia sau rolul lor social. Poate că vremurile ne-au zbuciumat şi poate că unii dintre noi au mai rătăcit pe lângă calea menită de Domnul să fie calea celor care vindecă deopotriva trupuri şi suflete.
Dar ne cerem cu toţii iertare faţă de cei cărora unii dintre colegi le-or fi greşit vreodată.

Şi vrem ca anul acesta, an în care se vorbeşte mai mult decât în anii de dinainte despre relaţia medic – pacient, să începem a ne întoarce la ceea ce era odată respect şi încredere.
Aţi observat oare că, atunci când şi medicul şi pacientul său sunt credincioşi, aceştia au un mod în plus de a comunica, au un punct comun mai important decât alte repere sociale? Relaţia lor devine mai deschisă, mai sinceră.

În spiritul sărbătorilor pascale, noi, medicii de familie urăm ieşenilor să aibă casa plină de bunătăţi şi sufletul plin de gânduri bune.

Să ne dea Domnul tuturor speranţă şi să ne călăuzească spre regăsirea de sine şi spre redescoperirea liniştii.

Ca toţi, împreună, să spunem în aceste zile, HRISTOS A ÎNVIAT!




Societatea Medicilor de Familie din Iaşi

miercuri, 1 aprilie 2009

SPITALELE DE GARDA - APRILIE


BANC FARA PACALEALA

La oficiul pentru plasarea fortei de munca vine intr-o zi un batranel.
- Dom’ne, am un nepot in provincie si as vrea sa-l aduc in Capitala. Ce locuri de munca aveti? - Pai, avem un post de vanzator de ziare, castiga 16 milioane pe luna.
- Prea mult, zice mosul . El e din provincie, vine aici in Bucuresti, da de bani si se strica. Poate aveti ceva mai modest.
- Vanzator in piata, 14 milioane pe luna, plus ce mai pica.
- Tot e mult, zice mosul . O sa-i strice cu femeile, taica. Ceva la sase milioane, sapte milioane n-aveti?
- Ba da, sa lucreze medic rezident, dar ii trebuie studii superioare